vineri, 12 aprilie 2013

Ai grijă de igiena ta intimă!


Atunci când o femeie îşi spală părţile intime prea frecvent, acest lucru poate duce cu uşurinţă la o infecţie vaginală.


Valoarea pH-ului vaginului este între 3,8 şi 4,5, ceea ce înseamnă că mediul natural al vaginului este acid. Acest mediu îl protejează de multe bacterii, drept pentru care trebuie luat în considerare atunci când vine vorba de igiena intimă.

Femeile fac o greşeală atunci când se spală în zona vaginală cu un săpun obişnuit pentru duş. Săpunurile de corp au un pH mai mare decât al vaginului şi, prin urmare, nu sunt recomandate pentru spălare.

Este nevoie de foarte puţin ca mucoasa vaginului să se infecteze. Femeile ştiu din experienţă că o infecţie poate fi foarte enervantă, după felul în care arde şi mănâncă. Infecţia are, de asemenea, tendinţa să reapară.

Gelurile de duş speciale pentru igiena intimă sunt adaptate la mediul acid din vagin. Cu toate acestea, spălarea vaginului de prea multe ori cu săpun intim poate duce, de asemenea, la distrugerea mediului său natural şi a bacteriilor care îl protejează.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu